I don't wanna grow up

eram cu n'dugu pe strada, ne duceam inspre zaruri si carti si n'dugu vorbeste aiurea si se scarpina in par peste palarie
si eu nu-l ascult pe n'dugu pentru ca numar urmele avioanelor supersonice dinauntrul norilor peste care n'dugu zboara si-mi scrie sms-uri
se poate sa existe?
??
cine?
cineva care sa aiba toti banii din lume - n'dugu vorbeste aiurea dar eu nu-l ascult pentru ca numar castanele cazute din castanii care se ascund de sandwich-urile cu margarina
nu, asta ar insemna un mare dezastru economico-financiar, nu ar mai exista clase sociale..
de ce gandesti social? nu nu nu eu vreau sa existe. bine, n'dugu, sa presupunem prin absurd ca exista cineva care are toti banii din lume
ce ne facem daca cineva are toti banii din lume?
suntem toti niste curve ale lui sau ale ei sau ce-o fi...
n'dugu rade si e multumit cand ma aude vorbind asa
auzi dar daca Dumnezeu are toti banii din lume
atunci suntem toti curvele lui Dumnezeu
hahaha vezi?
da, am terminat cu problema asta?
n'dugu deja gasise o moneda de un milion si se gandea mai departe daca sa parieze pe zaruri... sau pe carti

Lafaindu-ma in patul lui Procust

nici nu am fost prezenta in blogosfera, chiar daca mi-am tras blog, asa cum face tot melteanu', fie ca are sau nu ceva de spus.
vreau sa spun ca nu mi se mai pare mare lucru sa ai blog. initial, mi se parea o expunere aproape indecenta, ca si cum ar fi navalit toti navigatorii de pe net peste blogu' meu sa-l violeze asa... indecis si indiferent. aiurea.
e intr-adevar de munca sa intretii o chestie de genu'. in fond fiecare dintre noi cream o mica lume, care trebuie guvernata, legiuita s.a.m.d. de fapt fiecare blog poarta semnul distinctiv al proprietarului sau, devine un brand mai devreme sau mai tarziu, cum, bunaoara devenira la noi, feeder-ul, blogul lui zoso, metropotam si mai stiu io, de obicei cam ce bloguri accesam cam o data la doua zile, ca au devenit indispensabile ca tigara de dupa...
in fine. ideea e ca, daca s-ar face un sondaj printre posesorii de bloguri (aia pasionati), cred ca s-ar afla ca se comunica mai mult virtual decat fata in fata.
un timp m-a framantat si chestia asta. still does. dar e o tema de dezbatut, care nu se epuizeaza. paradoxul societatii virtuale: cu cat comunicarea este mai performanta tehnic vorbind, cu atat avem tendinta de a ne transforma calculatorul in cel mai bun prieten. in fond, nu esti prieten cu omul cu care comunici peste mari si tari, poate, ci cu obiectul care face posibila aceasta comunicare. transmutarea asta de afectiune de la subiect la obiect... nu ne face cam dubiosi?
s-a scris mult pe tema asta. s-a scris si pe blogurile de la noi mult pe tema asta. nu vreau sa impart societatea virtuala in bine si rau, "in nebuni si in misei", sa spun ca e nasol ca deveniram mai alienati unii de altii si mai sociopati asa putin.
dar trebuia, din motive ontologice, daca vreti, sa ma intreb. si sa va intreb: cu cine vorbiti cand vorbiti pe bloguri? pe mess? pe hi5? pe net. se mai numeste flirt, dragoste, prietenie, inselat? ce facem, o facem mecanic, ca suntem prea obositi sa mai zambim cand suntem lasati in libertate pe strazile Bucurestiului?