Thursday, February 28, 2008

Alandala prin Paris, printre clovni si elefanti



in a sentimental mood... cu Beirut si Nantes. n am chef de cuvinte ....................................................................
si de ce nu si .....................................................

Friday, February 22, 2008

Turist prin Bucuresti


Roman Tolici, One Morning


cu ocazia succesului fulminant pe care l-a avut postul "Strain in Aria Urbana", mi-am dat seama ca sunt foarte multi oameni prin preajma sictiriti de matahala asta de oras. ceea ce ma face sa ma simt semisuperb (vorba lu' Tanase). adica vasazica iacata ca nu sunt singura care nu se simte acasa in mioriticul peisaj neo-dambovitean.

TOTUSI. hai sa schimbam lentilele la ochelari. si sa ne uitam mai bine. adica sa incercam un exercitiu de obiectivitate.

aseara, haladuind pe Lipscani dupa un locsor unde sa beau o bere si sa fumez o tigara cu micutza mea prietena ucraineanca, ne-am impiedicat de un neamt ratacit ca Erasmus prin Bucuresti. cum nu ne prea simteam nici unu de pe-aici, am intrat repede in vorba si am mers sa bem o bere ca sa sa imprieteneasca popoarele noastre.

marturisesc. pentru o seara, mi s-a schimbat perspectiva asupra locului astuia caruia ii spunem Romania. Sebi, neamtu' adica, plecase din Germania pentru ca era foarte plictisit. aveam in fata mea o frantura a Occidentului blazat, care se refugiase cat mai in Est, ca sa scape de preaplinul unei civilizatii care este atat de avansata, incat nu mai poate oferi nimic. ii lipseste elementul de surpriza, de spontaneitate, totul este aliniat, de la autobuzul care vine la fix, pana la conceptiile despre viata si civilizatie, conform carora Vestul este superior Estului si cu asta basta.
"stii ce-mi place la romani? ne intreba Sebi in curata lui romaneasca pe care i paruse normal sa o invete atata timp cat sta printre romani, ca voi nu tineti in voi, dati tot afara cand injurati! in Germania, spitalele de nebuni sunt pline pentru ca nemtii tin tot in ei ..." si isi mai aprinde o tigara, inspirand satisfacut fumul pe care la el acasa nu prea mai are privilegiul sa-l inspire, pentru ca nu se mai fumeaza pe nicaieri. "iar pe strada, lumea se uita ciudat la tine cand iti aprinzi o tigara. pfuuuuuu pfuuuuu pfuuuuu..."

"Bucurestiul? Da imi place. Nu mai suport orasele din Germania. Sunt toate la fel. Aliniate dupa niste tipare inconfundabile. aici simti ca traiesti. oamenii sunt vii... bine, in Bucuresti, nu chiar. si aici oamenii incep sa devina "occidentali". e normal. si acum, si pentru voi drumul e numai inainte. incepeti si voi sa va aliniati la niste tipare. am citit undeva un studiu, in care scria ca Bucurestiul e cel mai neprietenos oras din Europa..."

hmmm... No shit! Am rabufnit amandoua. si noi care credeam ca numai noua ni se pare.

"da, pe bune. spune el calm. mie imi place foarte mult in Dobrogea. acolo oamenii sunt deosebiti. sunt atat de saraci, dar foarte primitori. ar imparti totul cu tine.
pentru ca nu au nimic. cred ca ideea Europei unite e o utopie stupida. o Europa a regiunilor mi se pare o idee de foarte mult bun-simt."

coversatia a continuat. tigarile s-au fumat in draci. s-a baut bere Ursus, care e mai naturala, spune neamtu'. si fascinatia pentru Ucraina, pentru micutza mea prietena care reprezenta pentru el un taram miraculos, de povesti citite dar inca nepuse in practica.

demult traiesc cu impresia, care nu incape intr-un simplu post pe un blog, fie el si al meu, ca suntem inca niste norocosi nenorociţi aci la Romanica noastra. la noi timpul curge altfel, traim inca in timpul ala ciclic de care ne povestea Eliade, care ne permite sa ne intoarcem tot timpul la origini, chiar si numai bagandu-ne reciproc in pizda mamelor noastre!! mai avem si noi substanta noastra cu gust greu şi intepator de slană cu ceapă, suntem deliciosi, fruşti, naturali dar suntem greu de digerat. chiar si de noi insine. mai ales de noi insine. pentru ei timpul curge liniar, urmeaza o directie parca prestabilita, drumul lor este numai inainte. pe noi ne mananca melancolia, vorbim mult despre ceea ce a fost, suntem incapabili sa constientizam momentul prezent si sa vedem ce e de facut cu el. mi se pare ca suntem fascinanti in masochismul nostru national. cred ca singurul sentiment adevarat al fiintei romanesti. eu l-as face brand de tara.

neamtu a plecat, politicos, cerandu-si scuze ca a deranjat "seara fetelor". si-a platit discret consumatia, a salutat, am zis ca ne mai vedem, si-a dezlegat bicicleta si s-a tirat nemţeşte. vorbisem mult. aveam multe intrebari, imi reinviase ochiul vigilent al calatorului care scruteaza dimensiuni si emite pareri despre unii si despre altii. si da, pentru scurt timp, am vazut Bucurestiul cu acest ochi. de turist. e interesant. e un potpuriu de tendinte, culori, tristeti, iubiri melancolice...
dar despre asta o sa mai vorbim si cu alte ocazii. cand o sa se faca primavara.

Wednesday, February 20, 2008

Life is worth losing - A George Carlin moment



so... the land of plenty... check it out from the point of view of this old motherfucker!

Wednesday, February 13, 2008

să trăiască neamu meu de scriitori!



ici şa Craiova fură unu ceasu. stai să vezi, că nu e chiar aşa. cum stătui io şi mă gândii o ţâră să sondez fiinţa umană profundă, că aşa trăiam cu comunismu ăla de abia supravieţuia om cu persoană, mai mult te sinucideai decât să faci o carieră, ceva deosebit cu viaţa ta. şi mă inspiră, auzi, mă inspiră toate treburile ăstea, că doar fură copilăria mea, trauma mea, cum ar veni, şi avusăi io aşa un vis să scriu un roman despre toată mizeria asta împuţită şi umană în care ne ţinură comuniştii.

fraaaaaaate. şi simţii io la un moment dat (la un moment doné vrusăi să zic) că nu mai îmi aparţin, că parcă spaţiu astă strâmt şi claustrofobic mă bulversă, nenică. şi-mi găsii nevastă taman când ieşii în stradă să văd şi io care în care trasă la Revoluţie.

bine bine, zisăi, cum facem cu naşu, că la noi aşa e. te iei, tre să vină naşu cu naşa să vadă cum stă treaba, înţelesăşi, să ţină lumânarea să verifice mireasa, să-ţi lumineze calea în viaţa de după căsătorie cu lumânarea de la botez şi ce mai fu şi ce mai veni. toate ălea... eee io am zis, cu naş, fără naş asta e nenică, io mă iau cu elveţianca, c-o iubii, mă-nţelegi?

şi trăsărăm un chef la mănăstire, şi cu români şi cu ţâgani şi cu elveţieni, chiuirăm şi ne băurăm minţile vro două zile până când ne dădură popii ăia afară că elveţienii ai dracu, neobişnuiţi mă-nţelegi cum e obiceiu pă la noi, băură din agheazmă şi traseră pe nas cuminecătură . pfiuuuuuu fir-aş al dreacu să fiu!!! mă duc io peste naţia asta dă sălbatici, de când muica m-a făcut nu mai văzui aşa ceva! da tot mă dusei, numa dă oltean tzâgan al dracu ce sunt, ca să vadă ei că or fi ei ciudaţî, da stai să vezi nenică, că şi oltean şi tzâgan şi poet nici ei nici mama lor neutră n-au mai pomenit!!! să fiu io al dracu cu tot neamu meu!! ptiuuu scuip în sân şi-mi fac cruce cu limba că mult mai drăcui! me jeo m an fu, aşa ajunsă olteanu în Elveţia!

eee, aci să vezi beleaua dracu. io tot eram chinuit de problemele ălea de care zisăi. mărunte pentru mine, exotice pentru ei, care, cum zisăi, sunt mai ciudaţ şi nu ţân la băutură.

aşa că mă apucai de scris. prima oară trântii poeme de dor şi amar că e nasol să fii şi român şi oltean şi tâgan în acelaşi timp şi să mai trăieşti si pă vremea lu Ceaşcă, înţelesăşi?

azi puţân, mâine şi mai puţân, că de, olteanu are un avansat spirit de conservare, nu ca amărâţii ăia de muncesc zi lumină. nu văzuşi nenică aşa ceva. ăia nu trăiesc mult, mă jur. tot olteanu frăţică ştie să iubească viaţa, spune fratele tău. a, da. şi mai aveam şi un autobuz de condus, că asta omisăi să zic. îmi găsii repede post dă şofer de autobuz. că doar mă şcoli vărumio, care a fost încadrat şi pă caz penal, tot aşa, pentru condus autovehiculele altora. şi uite aşa, scosăi nu numai poeme, da plesnii şi un roman. şi nu mă aşteptam io să citească lumea de pe-acolo, ca urâţii ăia albinoşi nu prea pricepură ce vrusăi io să zic în franceza mea de autodidact. adică în afară de nevastă-mea mea, care e pictoriţă, întelesăşi, adică tot bântuită ca mine. adică uitai să vă zic că divorţai de prima, aia cu nunta la mănăstire, şi îmi găsii suflet pereche pă bune şi mărturisesc că sunt fericit cum nu prea mai fusăi.

da să revenim la romanu pe care-l scrisăi. că noi oltenii divagăm mult şi vorbim ca să ne aflăm în treabă. şi mi se păru mie potrivit să-i zic "Simfonia lupului", că sună oximoronic mă-nţelesăşi? adică jumate rafinat şi intelectual, ca limba asta curgătoare a lu Baudelaire şi jumate aşa mai sălbatic, ca sângele de ţigan care nu se domoleşte nici d'al dracu. patru sute de pagini, şapte ani am scris, că mai avusăi şi o revistă de ţinut şi copii de crescut şi autobuz de condus. pfaaaa, fir-aş al dracu să fiu io astăzi şi mâine, ştiţi cum sună în franceză? "La symphonie du loup"... Eeeee, frumos nu? şi ca să vezi beleaua dracu, îmi dădură albinoşii şi premiu pă el. Premiul „Robert Walser“ pentru debut în proză, la care nu se bagă tot elveţianu şi neamţu care scrie în limba lui natală, că nu-l ţine cureaua lui sofisticată care-i ţine nădragii de firmă.


băi nenică, ce să mai zic, am dat tun mare, auzi! acu tre să-l chem şi pă naşu şi pă naşa să vină şi ei cu un curcan ceva şi cu un zaibăr să-i turmentez pă ciudaţî aştia că fac mare chef cu lăutari, da d'ăia vero vero de la mama lor... şi tre să-mi schimb şi GPS-u ăsta de la autobuz ca nu mă mai împrietenesc deloc cu ăl vechi.



pentru varianta pe bune a articolui despre românul din Craiova care a luat un mare premiu pentru literatură în Elveţia, sa citeasca şi fanii mei Evenimentul Zilei de azi.

Sunday, February 10, 2008

De ce te iubesc cand plângi



Pentru că eşti tânăr şi frumos cu barba ta ciudat de proaspăt rasă.

Pentru că ea nu te mai iubeşte decât atunci când îţi mănânci cuminte cina dintre picioarele ei.

Pentru că îţi ţii capul în poala mea şi eu te ascult cum ascultam Beatles când eram mică la magnetofon.

Pentru că nu faci sens cu tine şi vrei să-ţi bei minţile până pricepi de ce gravitaţia ţi-a devenit dintr-o dată un străin.

Pentru că vrei să fugi de acasă undeva în Moldova, unde nu te ştie nimeni şi să te însori cu o fată urâtă şi proastă.

Pentru că mergem cu taxiul aiurea prin oraş şi mă strângi de mână ca şi cum ai avea nevoie de mine.

Pentru că plângi cu dezinvoltură în faţa mea.

Saturday, February 9, 2008

roll up art pe cladirea arhitecturii

proiectul roll up art este o idee foarte ispirata de a "da afara" arta din galerii, unde, de cele mai multe ori in Romania, intepeneste ca o fata batrana uitata de toti junii primi ai satului. mai multe aflati de pe blogul proiectului si coordonat de Mara Patriche.

ideea e simpla. se strang lucrari de arta plastica, fotografie, scurt metraje, animatie, visualuri, dans si alte creatii de-ale artisitilor contemporani care, daca nu s-a prea remarcat pana astazi in spatiul public, sunt o gramada si urla talentul in ei. creatiile acestea se proiecteaza seara, la apus de soare, pana noaptea pe la 10 juma asa, pe la sfarsitul lui martie, inceputul lui aprilie.

proiectiile se desfasoara fara sonor. asa ca imaginile sunt acompaniate doar de zgomotul traficului infernal din Piata Universitatii. nu pot sa ma gandesc decat la un protest tacut si discret al artistului roman (si de anul acesta si strain) impotriva feluritelor constrangeri care ne ingradesc spiritul in mod regulat.

sa fie sa ne vedem pe-acolo! primavara asta iubesc Bucurestiul!




Friday, February 8, 2008

De ce ma simt in top 300



aseara m-am împăcat cu raskolnikov. l-am pus să facă 10 flotări după care am băut până dimineaţa.

bla bla bla azi sunt foarte obosită.