despre timpul de dincolo de timp

sunt momente in care ma vindec de timp. nu mai conteaza momentul urmator, ora urmatoare, pentru ca nu vreau sa fiu nicaieri in alta parte decat acolo, tintuita in locul in care sunt. o senzatie de imponderabilitate, in care corpul meu nu are nicio legatura cu scopul pentru care a fost creat. nu se mai simte pe sine. ci simte exclusiv contactul cu celalalt. si traieste prin el. cumva, atunci nu mai exista teama de ce-o sa fie, senzatia parasirii, singuratatea, suferinta trecuta si viitoare. este doar timpul pentru care nu ne facem timp niciodata. nu exista dragoste, nu exista carnal, e doar ceea ce este. si ti se pare ca l-ai mai trait de zeci, poate de sute de ori pentru ca este ceva ce iti apartine si este FIRESC sa ti se intample. acolo, cand atingerea iti patrunde prin carne si te vindeca de propria greutate, esti chiar dragoste. nu e nevoie sa fabrici concepte, sa le materializezi in cuvinte si apoi sa-ti faci chip cioplit din ele. ele exista apriori in tine. in mine. in noi.
exista clipe suspendate, care nu au legatura cu logica, cu socialul, cu timpul asa cum il stim, terorizat de minute si ore. exista un aer rarefiat de "munte vrajit" pe care il respiram numai atunci - cand suntem existenta pura, cand imprumutam ceva din frumusetea divinului care ne-a creat si pe care se presupune ca-l purtam in noi.
este atunci cand lumina devina timida, cand limbajul incremeneste in gest si atunci cand putem sa ne bucuram unul de altul fara sa ne imaginam ca exista altceva in afara de printi, printese, elfi si hobbiti.

De ce ma simt in top 300

aseara m-am împăcat cu raskolnikov. l-am pus să facă 10 flotări după care am băut până dimineaţa.

bla bla bla azi sunt foarte obosită.