Turist prin Bucuresti

Roman Tolici, One Morning


cu ocazia succesului fulminant pe care l-a avut postul "Strain in Aria Urbana", mi-am dat seama ca sunt foarte multi oameni prin preajma sictiriti de matahala asta de oras. ceea ce ma face sa ma simt semisuperb (vorba lu' Tanase). adica vasazica iacata ca nu sunt singura care nu se simte acasa in mioriticul peisaj neo-dambovitean.

TOTUSI. hai sa schimbam lentilele la ochelari. si sa ne uitam mai bine. adica sa incercam un exercitiu de obiectivitate.

aseara, haladuind pe Lipscani dupa un locsor unde sa beau o bere si sa fumez o tigara cu micutza mea prietena ucraineanca, ne-am impiedicat de un neamt ratacit ca Erasmus prin Bucuresti. cum nu ne prea simteam nici unu de pe-aici, am intrat repede in vorba si am mers sa bem o bere ca sa sa imprieteneasca popoarele noastre.

marturisesc. pentru o seara, mi s-a schimbat perspectiva asupra locului astuia caruia ii spunem Romania. Sebi, neamtu' adica, plecase din Germania pentru ca era foarte plictisit. aveam in fata mea o frantura a Occidentului blazat, care se refugiase cat mai in Est, ca sa scape de preaplinul unei civilizatii care este atat de avansata, incat nu mai poate oferi nimic. ii lipseste elementul de surpriza, de spontaneitate, totul este aliniat, de la autobuzul care vine la fix, pana la conceptiile despre viata si civilizatie, conform carora Vestul este superior Estului si cu asta basta.
"stii ce-mi place la romani? ne intreba Sebi in curata lui romaneasca pe care i paruse normal sa o invete atata timp cat sta printre romani, ca voi nu tineti in voi, dati tot afara cand injurati! in Germania, spitalele de nebuni sunt pline pentru ca nemtii tin tot in ei ..." si isi mai aprinde o tigara, inspirand satisfacut fumul pe care la el acasa nu prea mai are privilegiul sa-l inspire, pentru ca nu se mai fumeaza pe nicaieri. "iar pe strada, lumea se uita ciudat la tine cand iti aprinzi o tigara. pfuuuuuu pfuuuuu pfuuuuu..."

"Bucurestiul? Da imi place. Nu mai suport orasele din Germania. Sunt toate la fel. Aliniate dupa niste tipare inconfundabile. aici simti ca traiesti. oamenii sunt vii... bine, in Bucuresti, nu chiar. si aici oamenii incep sa devina "occidentali". e normal. si acum, si pentru voi drumul e numai inainte. incepeti si voi sa va aliniati la niste tipare. am citit undeva un studiu, in care scria ca Bucurestiul e cel mai neprietenos oras din Europa..."

hmmm... No shit! Am rabufnit amandoua. si noi care credeam ca numai noua ni se pare.

"da, pe bune. spune el calm. mie imi place foarte mult in Dobrogea. acolo oamenii sunt deosebiti. sunt atat de saraci, dar foarte primitori. ar imparti totul cu tine.
pentru ca nu au nimic. cred ca ideea Europei unite e o utopie stupida. o Europa a regiunilor mi se pare o idee de foarte mult bun-simt."

coversatia a continuat. tigarile s-au fumat in draci. s-a baut bere Ursus, care e mai naturala, spune neamtu'. si fascinatia pentru Ucraina, pentru micutza mea prietena care reprezenta pentru el un taram miraculos, de povesti citite dar inca nepuse in practica.

demult traiesc cu impresia, care nu incape intr-un simplu post pe un blog, fie el si al meu, ca suntem inca niste norocosi nenorociţi aci la Romanica noastra. la noi timpul curge altfel, traim inca in timpul ala ciclic de care ne povestea Eliade, care ne permite sa ne intoarcem tot timpul la origini, chiar si numai bagandu-ne reciproc in pizda mamelor noastre!! mai avem si noi substanta noastra cu gust greu şi intepator de slană cu ceapă, suntem deliciosi, fruşti, naturali dar suntem greu de digerat. chiar si de noi insine. mai ales de noi insine. pentru ei timpul curge liniar, urmeaza o directie parca prestabilita, drumul lor este numai inainte. pe noi ne mananca melancolia, vorbim mult despre ceea ce a fost, suntem incapabili sa constientizam momentul prezent si sa vedem ce e de facut cu el. mi se pare ca suntem fascinanti in masochismul nostru national. cred ca singurul sentiment adevarat al fiintei romanesti. eu l-as face brand de tara.

neamtu a plecat, politicos, cerandu-si scuze ca a deranjat "seara fetelor". si-a platit discret consumatia, a salutat, am zis ca ne mai vedem, si-a dezlegat bicicleta si s-a tirat nemţeşte. vorbisem mult. aveam multe intrebari, imi reinviase ochiul vigilent al calatorului care scruteaza dimensiuni si emite pareri despre unii si despre altii. si da, pentru scurt timp, am vazut Bucurestiul cu acest ochi. de turist. e interesant. e un potpuriu de tendinte, culori, tristeti, iubiri melancolice...
dar despre asta o sa mai vorbim si cu alte ocazii. cand o sa se faca primavara.