să trăiască neamu meu de scriitori!

ici şa Craiova fură unu ceasu. stai să vezi, că nu e chiar aşa. cum stătui io şi mă gândii o ţâră să sondez fiinţa umană profundă, că aşa trăiam cu comunismu ăla de abia supravieţuia om cu persoană, mai mult te sinucideai decât să faci o carieră, ceva deosebit cu viaţa ta. şi mă inspiră, auzi, mă inspiră toate treburile ăstea, că doar fură copilăria mea, trauma mea, cum ar veni, şi avusăi io aşa un vis să scriu un roman despre toată mizeria asta împuţită şi umană în care ne ţinură comuniştii.

fraaaaaaate. şi simţii io la un moment dat (la un moment doné vrusăi să zic) că nu mai îmi aparţin, că parcă spaţiu astă strâmt şi claustrofobic mă bulversă, nenică. şi-mi găsii nevastă taman când ieşii în stradă să văd şi io care în care trasă la Revoluţie.

bine bine, zisăi, cum facem cu naşu, că la noi aşa e. te iei, tre să vină naşu cu naşa să vadă cum stă treaba, înţelesăşi, să ţină lumânarea să verifice mireasa, să-ţi lumineze calea în viaţa de după căsătorie cu lumânarea de la botez şi ce mai fu şi ce mai veni. toate ălea... eee io am zis, cu naş, fără naş asta e nenică, io mă iau cu elveţianca, c-o iubii, mă-nţelegi?

şi trăsărăm un chef la mănăstire, şi cu români şi cu ţâgani şi cu elveţieni, chiuirăm şi ne băurăm minţile vro două zile până când ne dădură popii ăia afară că elveţienii ai dracu, neobişnuiţi mă-nţelegi cum e obiceiu pă la noi, băură din agheazmă şi traseră pe nas cuminecătură . pfiuuuuuu fir-aş al dreacu să fiu!!! mă duc io peste naţia asta dă sălbatici, de când muica m-a făcut nu mai văzui aşa ceva! da tot mă dusei, numa dă oltean tzâgan al dracu ce sunt, ca să vadă ei că or fi ei ciudaţî, da stai să vezi nenică, că şi oltean şi tzâgan şi poet nici ei nici mama lor neutră n-au mai pomenit!!! să fiu io al dracu cu tot neamu meu!! ptiuuu scuip în sân şi-mi fac cruce cu limba că mult mai drăcui! me jeo m an fu, aşa ajunsă olteanu în Elveţia!

eee, aci să vezi beleaua dracu. io tot eram chinuit de problemele ălea de care zisăi. mărunte pentru mine, exotice pentru ei, care, cum zisăi, sunt mai ciudaţ şi nu ţân la băutură.

aşa că mă apucai de scris. prima oară trântii poeme de dor şi amar că e nasol să fii şi român şi oltean şi tâgan în acelaşi timp şi să mai trăieşti si pă vremea lu Ceaşcă, înţelesăşi?

azi puţân, mâine şi mai puţân, că de, olteanu are un avansat spirit de conservare, nu ca amărâţii ăia de muncesc zi lumină. nu văzuşi nenică aşa ceva. ăia nu trăiesc mult, mă jur. tot olteanu frăţică ştie să iubească viaţa, spune fratele tău. a, da. şi mai aveam şi un autobuz de condus, că asta omisăi să zic. îmi găsii repede post dă şofer de autobuz. că doar mă şcoli vărumio, care a fost încadrat şi pă caz penal, tot aşa, pentru condus autovehiculele altora. şi uite aşa, scosăi nu numai poeme, da plesnii şi un roman. şi nu mă aşteptam io să citească lumea de pe-acolo, ca urâţii ăia albinoşi nu prea pricepură ce vrusăi io să zic în franceza mea de autodidact. adică în afară de nevastă-mea mea, care e pictoriţă, întelesăşi, adică tot bântuită ca mine. adică uitai să vă zic că divorţai de prima, aia cu nunta la mănăstire, şi îmi găsii suflet pereche pă bune şi mărturisesc că sunt fericit cum nu prea mai fusăi.

da să revenim la romanu pe care-l scrisăi. că noi oltenii divagăm mult şi vorbim ca să ne aflăm în treabă. şi mi se păru mie potrivit să-i zic "Simfonia lupului", că sună oximoronic mă-nţelesăşi? adică jumate rafinat şi intelectual, ca limba asta curgătoare a lu Baudelaire şi jumate aşa mai sălbatic, ca sângele de ţigan care nu se domoleşte nici d'al dracu. patru sute de pagini, şapte ani am scris, că mai avusăi şi o revistă de ţinut şi copii de crescut şi autobuz de condus. pfaaaa, fir-aş al dracu să fiu io astăzi şi mâine, ştiţi cum sună în franceză? "La symphonie du loup"... Eeeee, frumos nu? şi ca să vezi beleaua dracu, îmi dădură albinoşii şi premiu pă el. Premiul „Robert Walser“ pentru debut în proză, la care nu se bagă tot elveţianu şi neamţu care scrie în limba lui natală, că nu-l ţine cureaua lui sofisticată care-i ţine nădragii de firmă.


băi nenică, ce să mai zic, am dat tun mare, auzi! acu tre să-l chem şi pă naşu şi pă naşa să vină şi ei cu un curcan ceva şi cu un zaibăr să-i turmentez pă ciudaţî aştia că fac mare chef cu lăutari, da d'ăia vero vero de la mama lor... şi tre să-mi schimb şi GPS-u ăsta de la autobuz ca nu mă mai împrietenesc deloc cu ăl vechi.



pentru varianta pe bune a articolui despre românul din Craiova care a luat un mare premiu pentru literatură în Elveţia, sa citeasca şi fanii mei Evenimentul Zilei de azi.