Wednesday, April 23, 2008

Nu vă supăraţi, aveţi o pungă?



via Vlad Nancă

Avem noi un ministru, al mediului, care e băiat mai occidental aşa, pentru că e ungur. Gen străin. Sâmbăta asta, la Sfântu Gheorghe, a declarat că, până la sfârşitul anului se va interzice distribuirea de pungi de plastic gratis în magazine. Proiectul a fost propus încă de la inceputul anului acesta, iar ideea este ca pentru pungile din platic nebiogradabile folosite in magazine să fie percepută o taxă, pentru a motiva distribuitorii şi vânzătorii să folosească pentru ambalare materiale alternative, reciclabile, eventual care să se degradeze în mai puţin de 200 de ani, cam cât îi ia unei pungi normale de plastic sa dispară into the wild :)

Chinezii au reuşit, irlandezii la fel, iar pungile de hârtie în care îşi cară americanii the groceries au devenit deja un simbol al pop-culturii holywoodiene. Francezii se duc la supermarché cu rucsacul în spinare pentru că nu pupă pungi jamais... Chiar şi în Maramureş autorităţile se gândesc să interzică la eterna pungă.

Întrebarea care se pune firesc la aflarea acestei ştiri este: suntem cu adevărat pregătiţi să renunţăm la pungă? Să nu uităm fascinaţia pe care o exercitau asupra noastră supermarketurile occidentale acum vreo 20 de ani. Atunci când scăpa vreun tătic de-al nostru afară, venea încărcat nu numai cu bomboane Kojak şi gume-biluţe-colorate, dar şi cu nenumărate pungi, sacoşe. De la cele cu design minimalist, inscripţionate cu simpla siglă a unui unui modest supermarket de cartier, până la cele baroce, abundent colorate cu flori, fete, filme, băieţi. Ei bine, aceste pungi aveau o mare calitate semnificativă la vremea aceea: erau gratis! Şi puteai să iei câte vrei! N-aş vrea însă să insist asupra resorturilor psihologice care împingeau la o fascinaţie prostească în faţa abundenţei capitaliste. Au scris băieţi mai deştepţi şi mai culţi ca mine:D (vezi Pleşu, Cărtărescu...)

Ei bine, după aproape 20 de ani, încă manifestăm o fascinaţie ciudată pentru pungi. Să ridice mâna sus cine dispune de una bucată mamă care păstrează cu sfinţenie, undeva la loc ferit, un teanc de sacoşe "din alea bune", pe care le scoate salvator în situaţii de criză. Să ridice mâna care a văzut, nu o dată, în supermarket, pensionari care iau întotdeauna o pungă în plus, ca să care franzela abia cumpărată. Ok, acum lăsaţi mâinile jos, că oricum nu sunt nimănui de folos, cum zicea Vexxatu, punga are o viaţă proprie, cu personalitate şi mofturi. Să nu uităm că ea este şi un accesoriu ultrauzitat de femeia de vârstă medie, studii la fel, mamă de familie cu 1,3 copii şi bărbat consumator de bere Neumarkt. Dimineaţa la serviciu, alături de nelipsita geantă neagră, asortată cu pantalonii de stofă, cu dungă şi cu geaca de fâş, tot neagră de controlor ITB, atârnă PUNGA. De la BILLA, CARREFOUR, METRO, puţin importă. Ea există şi ne întâmpină dimineaţa şi seara la metrou şi la autobuz, orchestrând libretul sec al unor feţe lipsite de feminitate.

Fac ce fac şi ajung la metrou. Nu este intenţia mea predilectă, dar nu poţi vorbi despre pungi, fără să bagi în seamă şi transportul în comun. Şi pentru că sunt în zonă, a văzut cineva aurolac fără pungă? Cerşetor fără pungă? Homeless fără pungă?

Se mai poate analiza încă mult hermeneutica năucitoare a modalităţilor de folosire a pungii la români. O concluzie este însă evidentă: PUNGA este un element esenţial al cotidianului urban românesc. Îmi pun problema atunci: dacă nu se mai dau pungi gratis, trebuie să ne apucăm să facem provizii. Să atentăm la rezervele obligatorii ale mamelor, nici nu mai contează ale cui mame sunt, important e sa aibă pungi! Să alergăm după aurolaci şi să jefuim cerşetorii, de la anul pungile o sa fie pe bani!

Mă gândesc cât de uşor am renunţat la bun-simţ, bun-gust, simţ al ridicolului, simţ al valorii şi respect pentru celălalt. Ei bine, pentru pungă am senzaţia că se va vărsa sânge!

4 comments:

Ilinca said...

Punga e intr-adevar un accesoriu nelipsit in coltul asta iresponsabil. Astazi, in drum spre policlinica 10, am trecut pe langa o tanti care isi asortase perfect palaria inflorata cu o punga la fel de inflorata de la pimkie.Ca doar e firma.
Si asta pe Fake Plastic Trees..
Pe de alta parte, doctorii ce prefera punga sau florile?
Romani nesimtiti

albeenah said...

N-ai cu cine d'le!!! N-ai cu cine!
Niste PUNGAsi cu totii!

Anonymous said...

Bai mai usor cu doctorii, da?Ca uite unii s-au dus cu pula in mana si a impartit-o la 3 deci mai elegant cu plicu. Si conteaza cu ce umbli dupa tine atata timp cat bunga e plina. altii umbla cu tarfe goale si tot nu se simt rusinati

melcu' rosu said...

era sa zic io acuma ce se va varsa pentru punga aia...
cita vreme ai ce pune in punga, or sa tot existe pungi.
am zis!